Ed McBain

După cum v-am promis, azi este rândul lui Ed McBain. Prima carte a lui McBain care mi-a căzut în mână a fost "Caraliii". Au urmat, în ordine aleatorie, "Otrava", "Cifrul", "Leagănul morţii" şi cea recitită acum, "Ascultă şi mori!". Eroii lui McBain sunt detectivii Secţiei 87, care sunt de fapt eroi doar în sensul de personaje ale aventurilor imaginate de autor. Asta mi-a şi plăcut de fapt iniţial, faptul că sunt poliţişti normali (cu tot ceea ce implică asta, bine şi rău), fără puteri deductive care să frizeze supranaturalul, fără gadgeturi ultimul răcnet, fără medalii de ţintaşi de elită şi în general fără niciun atribut care să îi facă nişte "supercops". Dimpotrivă, cazurile le ridică exact acelaşi gen de probleme şi determină exact aceleaşi întrebări cu care şi eu, un simplu cititor civil, mă confrunt pe parcursul derulării cazului. Sunt de multe ori puşi în dificultate, iar soluţia nu apare miraculos, ci în urma unui efort comun de punere cap la cap a informaţiilor deţinute. Al doilea motiv de "like", munca în comun. Nu pot spune, în urma celor 5 cărţi citite, că aş putea indica cu certitudine "creierul" grupului. Fiecare contribuie la rezolvarea cazului, mai mult sau mai puţin, dar în proporţie suficientă încât să nu poţi să îi clasifici în ordinea importanţei, sau a inteligenţei. Toate astea sunt asezonate cu umor, dar nu cu genul umor cauzat de replici spirituale, ci cu accent pe umorul involuntar şi pe cel de situaţie (sau o combinaţie între ele).
Ceva mai concret, în "Ascultă şi mori!" gaşca Secţiei 87 se reîntâlneşte cu un mai vechi inamic, cunoscut doar după poreclă, "Surdul". Surdul le-a mai creat ceva probleme şi în "Caraliii", de exemplu, unde o supraveghere de rutină a devenit tragicomică, păţania fiind rememorată pe scurt astfel: "Genero...neobişnuit cu arta supravegherii, a tresărit în clipa când a observat pe cineva luând sufertaşul, şi-a smuls ochelarii de orb de la ochi, şi-a desfăcut cel de-al treilea nasture al paltonului, aşa cum văzuse el că procedează detectivii în serialele TV, a dus mâna la pistol şi s-a împuşcat în picior". Am ales acest fragment deoarece ilustrează perfect umorul de care vă vorbeam, şi în plus este una dintre scenele mele favorite.
De data asta, Surdul îi tachinează cu anagrame şi palindroame trimise pe adresa secţiei şi adresate detectivului Carella, urmate de scurte citate din Shakespeare, toate menite a le da indicii despre ceea ce urmează. Ei bine, ghiduşiile ăstea intelectuale sunt o provocare suplimentară la adresa detectivilor, mai ales că, de exemplu, citatele din Shakespeare sunt scrise în engleza veche, ceea ce îi face pe câţiva dintre cei implicaţi în caz să fie convinşi că Surdul face greşeli gramaticale şi habar nu are să scrie în engleză :).
OK, ar trebui să fie de ajuns pentru a vă trezi interesul. La lectură cu voi!