vineri, 25 septembrie 2015

Punct şi de la capăt

Da, e o perioadă semnificativă de pauză. Absenţa este însă justificată pe deplin. Motivul principal îl puteţi afla dacă aruncaţi o privire (de preferinţă una mai atentă) Revistadesuspans.ro.
Deoarece Revista e într-o vacanţă binemeritată, însă eu citesc în continuare, voi (re)începe să postez aici recenziile cărţilor lecturate.
Ca reguli de bază ce ar trebui probabil reamintite, citesc cărţi apărute la diverse edituri şi în diverse perioade. Dacă vă aşteptaţi la informaţii despre ultimele apariţii, veţi fi dezamăgiţi. Nu că nu vor apărea şi astfel de articole, însă ele nu vor prima.
Poate merită menţionat şi faptul că nu colaborez sub nicio formă cu nicio editură, aşadar recenziile se vor limita la numele autorului şi la titlul volumului. Anul apariţiei, editura şi celelalte informaţii de acest gen sunt irelevante, în special în cazul cărţilor reeditate. Dacă vă stârnesc curiozitatea cu vreun titlu anume, sunteţi copii mari şi veţi reuşi să procuraţi cartea respectivă dintr-o sursă ori alta.
Ca postare de "încălzire", mă opresc aici.
Revin în curând cu primul articol "pe temă", până atunci însă, bine ne-am regăsit şi spor la citit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu