Update

John Grisham - "Nevinovatul": primul volum de non-ficţiune al lui Grisham, cu atât mai înspăimântător cu cât cazul prezentat bate de departe cazurile imaginate de autor. Şi e doar unul dintre numeroasele astfel de erori judiciare.
David Morrell - "Frăţia pietrei" şi "Liga nopţii şi a ceţii". Dacă în "Frăţia trandafirului" i-am cunoscut pe Saul şi Chris, iar în al doilea volum pe Drew şi Jake, în "Liga..." Saul şi Drew vor ajunge să colaboreze pentru a rezolva o problemă la fel de complicată ca toate cele anterioare.
Stephen King - "Dr. Sleep": Danny Torrance este acum Dan, care încearcă să uite de hotelul Overlook şi de tot ceea ce s-a întâmplat acolo şi îşi ţine "strălucirea" sub control prin orice mijloace. Inclusiv alcool. Asta, până la apariţia lui Abra, o fată ce posedă aceeaşi strălucire, dar mult mai puternică. Abra e în pericol acum şi îi cere ajutorul lui Dan.
Lee Child - "Personal". Jack Reacher şi o nouă aventură. Lunetişti, asasinate, servicii secrete şi un fost deţinut, prins de Reacher în urmă cu 16 ani, care acum este liber şi vrea răzbunare.
Frances Fyfield - "Sânge din piatră". Motivele sinuciderii unei avocate de succes pot fi considerate valabile, deşi cam ciudate. Peter Friel simte însă că în spatele acestui gest stă ceva mult mai grav şi mai complicat decât la prima vedere. Urmează, desigur, ancheta şi dezvăluirile surprinzătoare făcute de Peter.

Svetlana Aleksievici - Dezastrul de la Cernobîl

Eroi, victime, eroi-victime şi victime-eroi, viaţă, dragoste, minciună, multă tăcere, şi mai multă moarte. Cutremurător.

John Verdon – Gândește-te la un număr

Nu am auzit de Verdon până de curând, dar nu regret că mi-a fost oarecum recomandat. Mai exact, mi s-a povestit la un moment dat de această carte, iar titlul mi-a trezit curiozitatea. Aşadar, am căutat cartea şi am plonjat în ea, mai ales după ce am citit cuvintele de apreciere la adresa romanului, cuvinte scrise de autori consacraţi precum De Mille, Katzenbach ori Gerritsen.
Cartea e volumul de debut al autorului şi a fost scrisă la sugestia soţiei acestuia (Verdon avea 68 de ani la momentul respectiv). Succesul acestui volum l-a determinat să continue pe această cale, Verdon scriind încă alte trei romane (din câte ştiu, ele nu au fost traduse. Deocamdată).
"Gândeşte-te..." e povestea unui criminal în serie, inevitabil diabolic de inteligent şi la fel de inevitabil cu o copilărie marcată de traume psihice, şi a detectivului pensionar Gurney, care nu poate să nu se implice în rezolvarea cazului. Motive are suficiente: în sufletul lui, este poliţist în continuare, iar o enigmă de asemenea anvergură nu poate decât să îl atragă. În plus, cazul îi este prezentat iniţial de un fost coleg de facultate pe care nu îl poate refuza, deşi relaţiile dintre ei nu au fost decât, în cel mai bun caz, amicale şi de scurtă durată.
Ceea ce iniţial pare o farsă de prost-gust combinată cu un mic truc de magie devine brusc o treabă mult mai serioasă după prima crimă. Asasinul nu lasă nicio urmă, ci doar indicii intenţionat criptate, pentru a le dovedi poliţiştilor că este cu mult mai inteligent decât ei. Şi următoarele trei crime, realizate cu acelaşi profesionalism şi cu aceeaşi absenţă a vreunui indiciu util, îi dau dreptate, însă până la un punct. O mică greşeală se va dovedi fisura fatală pentru un plan extrem de bine pus la punct.
Gurney reuşeşte să se ridice încă o dată la nivelul reputaţiei pe care o avea în momentul pensionării, fiind ajutat pe alocuri de sugestiile soţiei lui, Madeleine. Reuşeşte, de asemenea, să nu se lase doborât de dramele personale, nici de relaţia cu Madeleine, relaţie ce trece printr-o perioadă mai tensionată.
Dar totul e bine când se sfârşeşte cu bine, nu-i aşa?
Cartea e bună. Mi-a plăcut cum toate acţiunile aparent imposibile ale criminalului au căpătat, în final, explicaţii logice ce spulberă aura de magie. Dar acest lucru a necesitat eforturi intense şi o minte cel puţin la fel de ascuţită care să poată descifra subtilităţile unor crime efectuate, la prima vedere, fără motiv. De citit.

Ochiul lunii

Bourbon Kid se întoarce, cu toate personajele din "Cartea fără nume" pe urmele lui, desigur. În acest al doilea volum avem ocazia să aflăm cine este Kid cu adevărat, de unde a apărut, de ce şi ce motivaţie stă în spatele sutelor - da, sutelor - de cadavre lăsate în urma lui.
Pe lângă cei deja cunoscuţi, apar şi câteva figuri noi implicate în goana după Ochiul lunii şi, inevitabil, după Kid.
Stilul cărţii e neschimbat. Violenţă fizică, violenţă verbală şi vulgaritate, dar cum altfel ar putea vorbi membrii unei găşti de vampiri sau nişte mercenari nemiloşi care vorbesc mai mult cu armele?
Nu dezvălui nimic din deznodământ, dar vă pot spune că Sanchez, cel mai oropsit barman din Santa Mondenga şi în acelaşi timp cel mai norocos, reuşeşte absolut neintenţionat să spulbere un plan gândit cu multă atenţie şi răbdare, timp de sute de ani, de probabil cel mai puternic reprezentant al forţelor răului.
Cinci stele din cinci, pentru iubitorii genului şi pentru cei care nu se isterizează când văd "four letter words".
Pa, la citit cu voi!

Ioan Dan - Cavalerii Ordinului Basarab

Deşi nu am verificat, sunt sigur că Ioan Dan a fost comparat de alţii cu Alexandre Dumas. O fac şi eu, pentru simplul fapt că nu ştiu alţi autori de romane de capă şi spadă în afară de Dumas şi de Sue.
Şi, fără să fiu motivat de vreun sentiment de patriotism care oricum nu şi-ar avea locul aici, mărturisesc că romanele din seria Cavalerilor Ordinului Basarab (mai sunt trei în afară de cel de care vorbesc acum, primul, şi voi reveni la timpul potrivit cu păreri despre celelalte) mi-au plăcut mai mult decât cele cu aventurile muschetarilor. Se prea poate că asta s-a întâmplat deoarece personajele şi locurile unde se desfăşoară acţiunea îmi erau mai familiare, nu contest. Însă ce mi-a plăcut şi mai mult este că aceste romane descriu o perioadă istorică (bazată pe fapte şi personaje reale, cum se spune) mult mai viu şi mai interesant decât orice lecţie din vreun manual de specialitate.
Aventurile cavalerilor, spionul-legendă cunoscut doar sub numele de Nufărul Alb, urzelile ţesute la marile curţi, alianţe secrete şi trădări spectaculoase, planuri de luptă strategică şi diplomaţie de înalt nivel, alături de numeroasele momente amuzante şi, desigur, de o poveste de dragoste, toate acestea se petrec pe vremea domniei lui Mircea (care încă nu devenise "cel Bătrân") şi sunt narate cu un limbaj pe măsură, potrivit locurilor şi timpului. Deşi primele pagini mi s-au părut uşor ciudate, m-am obişnuit rapid şi, o dată intrat în ritmul potrivit de lectură, am devorat cartea.
Nu vreau să vă dau mai multe detalii. Nu. Vreau ca, cel puţin de data asta, să mergeţi pe mâna mea şi să citiţi măcar acest prim volum. Nu de alta, dar sunt sigur că le veţi citi apoi şi pe celelalte fără să aveţi nevoie de îndemnuri suplimentare :)

Scurt pe trei

Liza Marklund, "Prime-time" - o crimă ce are loc pe un platou de filmare, o jurnalistă ce se ocupă îndeaproape de această crimă, o grămadă de suspecţi şi accentul pus mai degrabă pe trăirile celor implicaţi decât pe rezolvarea crimei.
Noel Calef, "Ascensor spre eşafod" - povestea unui tip care comite o crimă forţat de circumstanţe şi îşi construieşte un alibi beton din cauza căruia ajunge să fie acuzat de... altă crimă. O carte ce intră fără niciun dubiu în categoria "oldies but goldies".
Anonymus, "Cartea fără nume" - una dintre preferatele mele. Ochiul Lunii, o piatră cu presupuse puteri magice, este dorită şi urmărită de una dintre cele mai fantastice galerii de personaje aduse vreodată împreună: detectivi, ucigaşi profesionişi sau amatori, călugări, vampiri şi vârcolaci, tipi care nu vor decât să se îmbogăţească rapid şi, peste toţi aceştia, Bourbon Kid, figură legendară despre care mulţi se îndoiesc că mai e în viaţă. O recitesc acum cu aceeaşi plăcere ca şi prima dată (şi următoarele), apoi voi continua povestea cu "Ochiul Lunii".
Hai, gata, la citit cu voi!

Dacă mă repet, scuze!

Nu mai ţin minte dacă am scris despre "Analistul" lui John Katzenbach şi recunosc fără jenă că nu am chef să mă plimb prin arhivă şi să verific asta. Oricum, cartea e bună, o recitesc a treia oară şi merită să (mai) scriu despre ea. Nu înainte de a menţiona că domnul Katzenbach are onoarea de a se număra printre autorii mei preferaţi, cei de la care cumpăr noile apariţii fără să mă obosesc să citesc sinopsisul de pe ultima copertă, deoarece ştiu că nu am cum să dau greş în alegerea făcută.
Să nu mai lungesc povestea, Frederick "Ricky" Starck este "analistul" din titlul romanului. Psihanalist, mai exact. Viaţa lui decurge într-o rutină confortabilă până în ziua în care primeşte o scrisoare ce îl provoacă la un joc cu o miză uriaşă: are la dispoziţie 15 zile pentru a afla cine este autorul scrisorii. Dacă nu reuşeşte, are de ales între două alternative: fie trebuie să se sinucidă, fie va fi martorul distrugerii unei rude apropiate, alese aleatoriu. Am spus distrugere deoarece autorul scrisorii nu se referă neapărat la uciderea victimei, ci poate la ruină financiară, sau profesională, sau socială, sau... în funcţie de inspiraţia de moment.
Ceva din tonul scrisorii îl face pe Ricky să îşi dea seama că nu este doar o glumă proastă. Urmează şi nişte evenimente cât se poate de reale care îl conving că într-adevăr este angajat, fără voia lui, într-o cursă contra-cronometru. Autorul scrisorii îi oferă câteva indicii, extrem de criptice, pentru a-l ajuta. În acelaşi timp, îl discreditează profesional, îi ucide un pacient, îl lasă fără resurse financiare şi, în general, îl pune sub presiune prin toate mijloacele posibile pentru a-şi demonstra seriozitatea.
Cum se poate descurca un om smuls din intimitatea apartamentului pe care nu îl părăsea aproape niciodată şi aruncat în lumea reală cu care are prea puţine în comun? Mai ales că este forţat de situaţie să se descurce, şi încă foarte repede? Vă rămâne să aflaţi voi înşivă. Vă mai dezvălui doar că finalul jocului şi finalul cărţii (nu, nu coincid) sunt surpinzătoare. Nimic nu e ceea ce pare, nu-i aşa?
Gata, fuga la lectură!