Început în forţă

Primele trei titluri ale anului sunt, din pură coincidenţă şi în acelaşi timp din fericire, trei cărţi scrise de autori preferaţi de-ai mei. Dar ajunge cu spoilerul, le voi prezenta în ordine cronologică.
Iar primul roman citit în acest an este mult-aşteptatul volum al patrulea ce continuă trilogia "Millennium" a lui Larsson (al patrulea volum al trilogiei sună cam pleonastic, dar şi trilogia Star Wars a lansat al şaptelea episod, aşa că e în ordine).
"Prizonieră în pânza de păianjen" reia aventurile lui Lisbeth Salander şi Mikael Blomkvist, aducându-i din nou împreună în lupta împotriva unui inamic comun. Inamicul e o prezenţă de mult uitată din trecutul lui Lisbeth. Dar faptul că a fost uitată nu înseamnă şi că a fost inactivă. Ţinta principală a inamicului (nu pot da mai multe detalii despre el) nu este Lisbeth, ea apare oarecum întâmplător în joc, în urma unor evenimente tangenţiale. Ca, de altfel, şi Mikael.
Cei doi vor lua legătura în urma unei crime la care Mikael asistă involuntar. Lisbeth era pe urmele unei afaceri în care era implicată victima, şi iată şi punctul în care drumurile celor doi se reîntâlnesc. Virtual, deoarece din motive de securitate nu vor comunica decât prin mesaje criptate şi nimic mai mult.
Acţiunea se va complica. Mikael este în mijlocul unei campanii de denigrare din motive economice, practic - ziarul Millennium este dorit de o companie care are de gând să schimbe linia jurnalistică a ziarului, iar fără Mikael, Millennium are un preţ mai mic şi este şi foarte vulnerabil.
Lisbeth efectuează o acţiune îndrăzneaţă de salvare care va fi interpretată drept răpire, punând astfel toată poliţia suedeză pe urmele ei. Asta, pe lângă răufăcători, servicii secrete şi un american care crease un sistem invincibil de securitate informatică, până ce Lisbeth a avut nevoie de anumite date.
Dar încăpăţânarea lui Mikael, ajutat de Erika, şi talentele lui Lisbeth vor contribui, desigur, la rezolvarea cazului, într-o înşiruire de evenimente spectaculoase şi de răsturnări de situaţie.
David Lagercrantz, cel care şi-a asumat responsabilitatea de a duce mai departe aceste personaje, a făcut treabă bună. Cu mici semne de întrebare, deoarece a trecut ceva vreme de când am citit trilogia, aş spune că volumul de faţă este axat ceva mai mult pe scene de acţiune cinematografice şi mai puţin pe fineţuri psihologice. Dar personajele principale ne sunt deja cunoscute, aşa că...
Una peste alta, cartea nu dezamăgeşte. Acele mici semne de întrebare mă determină să nu îi acord o notă de zece, ci doar un nouă, dar repet, nu sunt sigur.
Ca notă de încheiere, romanul are un mare avantaj: poate fi citit ca volum de sine stătător, independent de primele trei cărţi. Trimiterile făcute la evenimentele şi personajele din trecut sunt suficiente pentru a lămuri anumite aspecte şi nu influenţează logica desfăşurării acţiunii.
Concluzie: de citit.
Spor!