Wilde. Oscar Wilde.

   E absolut normal să fiu curios cum îi stă lui Oscar Wilde în pielea unui detectiv particular amator. Gyles Brandreth mi-a stârnit această curiozitate, cu volumul intitulat "Oscar Wilde şi crimele la lumina lumânării". Pe lângă această curiozitate, am citit cartea în cea mai mare grabă deoarece mi-a fost dăruită de persoana aceea dragă şi specială ce îmi cunoaşte tot mai bine, pe măsură ce trece timpul, (şi) preferinţele literare. Nu s-a înşelat nici de această dată.

   Pe parcursul acestei aventuri, Oscar Wilde este acompaniat de Robert Sherard, care are şi rolul naratorului, precum şi de mult mai bine-cunoscutul Arthur Conan Doyle. Merită precizat că cei trei s-au cunoscut şi în viaţa reală, iar Sherard a fost primul biograf al lui Wilde, aşadar rolul de povestitor i se potriveşte perfect.

   Ţinând cont că este, totuşi, o carte de ficţiune cu accente poliţiste, nu vă aşteptaţi la o avalanşă de date biografice nici despre Wilde, nici despre celelalte personaje. Desigur, apar unele informaţii atât despre viaţa particulară a celebrului scriitor, cât şi despre activitatea lui literară, însă aceste informaţii sunt strecurate astfel încât să facă parte din acţiunea romanului, nefiind menţionate decât dacă se potrivesc logic şi au relevanţă.

   Cazul începe în momentul în care Wilde găseşte cadavrul unui tânăr, Billy Wood, posibil prostituat, cadavru care dispare în intervalul de timp necesar pentru ca Oscar să revină la locul faptei cu "întăriri". Locul faptei a fost temeinic curăţat, nu mai există nici cel mai mic semn care să indice o posibilă acţiune violentă, iar Oscar are dificultăţi în a-şi convinge amicii că ceea ce a văzut a fost real, nu doar o închipuire.

   Întâlnirea cu Doyle, căruia tocmai îi apăruse pe piaţă primul roman cu Sherlock Holmes, îi face multă plăcere lui Oscar, care se declară admirator convins al detectivului virtual şi al metodelor deductive ale acestuia, metode pe care nu întârzie să le şi pună în aplicare, cu mult succes chiar.

   Doyle îi recomandă lui Oscar un detectiv real, pe inspectorul Aidan Fraser, dar, previzibil, Wilde are dificultăţi în a-l convinge pe acesta de existenţa unei crime în absenţa unui cadavru. Acesta e unul dintre motivele pentru care Oscar decide să continue ancheta pe cont propriu, ajutat de amicii săi. Atitudinea ciudată a lui Fraser continuă şi după apariţia primelor indicii care confirmă povestea aparent imaginară a lui Wilde. Evident, acest fapt va spori geometric determinarea scriitorului.

  Pe parcursul poveştii vor apărea tot mai multe personaje, mai mult sau mai puţin ciudate: mama lui Billy Wood, tatăl vitreg al acestuia, personaje din lumea interlopă a Londrei acelei perioade, personaje promiscue şi, inevitabil, fata - femeia, mai exact -  de care Sherard se va îndrăgosti nebuneşte, în ciuda faptului că Veronica Sutherland este logodnica inspectorului Fraser.

  Rezolvarea cazului îi aparţine, desigur, lui Oscar, iar scena în care numele criminalului este dezvăluit e construită parcă la indigo după metoda lui Poirot, cu toate personajele implicate (şi încă în viaţă) adunate într-o cameră, în timp ce Oscar povesteşte ce şi cum s-a întâmplat.

   Cartea e captivantă, replicile nu sunt lipsite de umor, povestea poliţistă în sine e bine scrisă şi fără goluri... Mi-a plăcut. Nu o fi chiar o capodoperă a genului, însă merită citită.

   Din câte ştiu, Brandreth l-a însărcinat pe Wilde cu încă alte cinci cazuri de rezolvat, dintre care cel puţin încă unul a fost tradus şi în limba română. Aşadar, persoană dragă şi specială...

   Spor la citit!