Deşi nu am verificat, sunt sigur că Ioan Dan a fost comparat de alţii cu Alexandre Dumas. O fac şi eu, pentru simplul fapt că nu ştiu alţi autori de romane de capă şi spadă în afară de Dumas şi de Sue.
Şi, fără să fiu motivat de vreun sentiment de patriotism care oricum nu şi-ar avea locul aici, mărturisesc că romanele din seria Cavalerilor Ordinului Basarab (mai sunt trei în afară de cel de care vorbesc acum, primul, şi voi reveni la timpul potrivit cu păreri despre celelalte) mi-au plăcut mai mult decât cele cu aventurile muschetarilor. Se prea poate că asta s-a întâmplat deoarece personajele şi locurile unde se desfăşoară acţiunea îmi erau mai familiare, nu contest. Însă ce mi-a plăcut şi mai mult este că aceste romane descriu o perioadă istorică (bazată pe fapte şi personaje reale, cum se spune) mult mai viu şi mai interesant decât orice lecţie din vreun manual de specialitate.
Aventurile cavalerilor, spionul-legendă cunoscut doar sub numele de Nufărul Alb, urzelile ţesute la marile curţi, alianţe secrete şi trădări spectaculoase, planuri de luptă strategică şi diplomaţie de înalt nivel, alături de numeroasele momente amuzante şi, desigur, de o poveste de dragoste, toate acestea se petrec pe vremea domniei lui Mircea (care încă nu devenise "cel Bătrân") şi sunt narate cu un limbaj pe măsură, potrivit locurilor şi timpului. Deşi primele pagini mi s-au părut uşor ciudate, m-am obişnuit rapid şi, o dată intrat în ritmul potrivit de lectură, am devorat cartea.
Nu vreau să vă dau mai multe detalii. Nu. Vreau ca, cel puţin de data asta, să mergeţi pe mâna mea şi să citiţi măcar acest prim volum. Nu de alta, dar sunt sigur că le veţi citi apoi şi pe celelalte fără să aveţi nevoie de îndemnuri suplimentare :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu