Se pare că îmi fac un obicei din postări în care scriu despre mai multe cărţi. Nu am identificat exact motivele, dar pe de altă parte nu e rău nici aşa.
Bun. Ultimele titluri citite: "Misterul camerei galbene", de Gaston Leroux, e un roman clasic şi aş îndrăzni să îl nominalizez drept lectură obligatorie pentru pasionaţii de policier. Asta deoarece prezintă celebra enigmă a crimei petrecute într-o cameră (galbenă, da) în care toate ferestrele şi uşile erau închise din interior, dar în cameră nu este descoperită decât victima. Cum a intrat criminalul? Cum a ieşit? Şi nu în ultimul rând, cine este acesta? La aceste întrebări, şi nu doar la acestea, trebuie să răspundă Rouletabille, reporterul în vârstă de doar 18 ani înzestrat cu o minte sclipitoare motivat, pe lângă satisfacţia rezolvării unui mister aparent imposibil de descifrat, şi de concurenţa pe care i-o face celebrul - la acea vreme - detectiv Larsan.
Numărul doi pe listă e ocupat azi de romanul "Răzbunarea" al lui Anthony Bloomfield. E o carte în care accentul cade mai mult pe partea psihologică, o carte ce prezintă spirala descendentă în care e prins Harold Makepiece. Acesta îşi pierde copilul într-un accident de maşină. Şoferul maşinii implicate este declarat nevinovat, dar pentru Harold acest verdict este de neacceptat. Povestea ni-l prezintă pe Harold cuprins de obsesia răzbunării, obsesie care creşte gradat de la acţiuni simple precum spargerea unui geam de la locuinţa şoferului sau telefoane cu caracter obscen la ameninţări tot mai concrete şi acţiuni din ce în ce mai violente.
Niciun cuvânt despre final. E mult mai plăcut să îl descoperiţi voi. Dar da, e o carte bună şi merită citită.
Numărul trei e o carte ce face notă discordantă cu celelalte două (şi cu tematica generală a blogului, dacă veni vorba). Mărturisesc că am citit-o la recomandarea/rugămintea unei persoane dragi, parţial din dorinţa de a-i face pe plac, parţial din curiozitate. Mărturisesc de asemenea că, începând cam de pe la jumătatea cărţii, am renunţat la citirea cursivă şi am început să sar peste paragrafe şi uneori chiar peste pagini întregi. "Integral", scrisă de Colin Campbell, este un volum dedicat ideii unei alimentaţii alcătuite în întregime din produse de origine vegetală. Însă argumentele aduse şi stilul în care acestea sunt prezentate (autorul făcând nenumărate forţări ale logicii şi, deseori, reuşind să îşi contrazică propriile argumente) m-au făcut să oscilez între amuzament cu hohote şi o stare de nervi care mă făcea să îmi doresc să fumez o ţigară. Sau chiar două. În acelaşi timp. Nu pot nici măcar să intru în mai multe detalii, dar părerea mea despre această carte, dacă tot suntem în sfera vegetalelor, e că aceasta e "varză". Oh, ştiu ce riscuri îmi asum cu această concluzie. Dar e concluzia mea. Ignoraţi-o şi treceţi mai departe, dacă vă este mai uşor.
vineri, 18 martie 2016
luni, 7 martie 2016
O experienţă inedită...
... am avut în momentul în care mi-au căzut în mână cele două volume ale antologiei "Străzi întunecate". Realizată de George R.R. Martin şi Gardner Dozois, antologia cuprinde un număr de 16 povestiri scrise de autori cu experienţă în ceea ce se numeşte genul urban fantasy.
Nu m-am mai întâlnit prea des cu acest gen. Poate că particula fantasy a avut un rol important în reticenţa mea, însă de data asta am făcut o excepţie şi nu regret. Îmi place genul poliţist, şi thrillerul, şi horror-ul. O combinaţie între aceste genuri e logic să îmi placă şi ea. Exact asta se întâmplă în povestirile astea. Detectivi particulari vârcolaci, crime în lumea vampirilor, furtul inimii unei vrăjitoare, zombi şi demoni de toate soiurile implicaţi în diverse fărădelegi ce trebuie investigate de anchetatori pe măsură... Mi-au plăcut toate.
Nu m-am mai întâlnit prea des cu acest gen. Poate că particula fantasy a avut un rol important în reticenţa mea, însă de data asta am făcut o excepţie şi nu regret. Îmi place genul poliţist, şi thrillerul, şi horror-ul. O combinaţie între aceste genuri e logic să îmi placă şi ea. Exact asta se întâmplă în povestirile astea. Detectivi particulari vârcolaci, crime în lumea vampirilor, furtul inimii unei vrăjitoare, zombi şi demoni de toate soiurile implicaţi în diverse fărădelegi ce trebuie investigate de anchetatori pe măsură... Mi-au plăcut toate.
sâmbătă, 20 februarie 2016
Pe scurt
Ultimele trei lecturi ar fi aşa: "Conspiraţii celebre", scrisă de Jonathan Vankin şi John Whalen, în care sunt trecute în rezumat, obiectiv şi pe alocuri cu umor cele mai mari 60 de conspiraţii din istorie, conform clasamentului personal al autorilor. De la OZN-uri la JFK, de la moartea lui Marilyn Monroe la SIDA, sunt menţionate cam toate conspiraţiile mai mult sau mai puţin cunoscute. Punctul lor comun, la urma urmei, este că, cu ori fără conspiraţii, toate evenimentele menţionate sunt înconjurate de un văl de mister şi nu sunt pe deplin explicate nici convenţional, nici altfel. Întrebările rămân, aşadar, fără răspunsuri clare, asta în cazul în care nu sunteţi dispuşi să îmbrăţişaţi vreuna dintre posibilele explicaţii oferite de autori.
Următoarea pe listă este "Trauma", thriller medical creat de Ken McClure. Acţiunea se învârte în jurul experimentelor - neaprobate - pe subiecţi umani a unor medicamente care, din dorinţa de îmbogăţire rapidă, scurtcircuitează traseul normal de aprobare a lansării lor pe piaţă, traseu care, de obicei, durează ani de zile. Deshumări în miez de noapte, cadavre dispărute, martori ucişi şi laboratoare secrete, toate acestea sunt elemente ale unui caz care va fi rezolvat de o pereche de eroi atipici, mai exact de o doctoriţă cu conştiinţă şi de un preot care, iniţial, bănuise implicarea unor culte satanice în toată povestea.
Ultima, dar nu şi cea din urmă, este "La miezul nopţii", carte apărută în două volume care conţin fiecare câte două nuvele mai lungi (sau romane mai scurte, cum preferaţi) scrise de Stephen King. Primul volum ne oferă "Langolierii" şi "Fereastra secretă", iar în al doilea ne întâlnim cu "Poliţistul bibliotecii" şi cu "Câinele Polaroid". Mi-au plăcut toate, iar pentru fanii genului sunt, cu siguranţă şi nu doar după părerea mea, lecturi obligatorii.
Indiferent de ce citiţi, spor!
Următoarea pe listă este "Trauma", thriller medical creat de Ken McClure. Acţiunea se învârte în jurul experimentelor - neaprobate - pe subiecţi umani a unor medicamente care, din dorinţa de îmbogăţire rapidă, scurtcircuitează traseul normal de aprobare a lansării lor pe piaţă, traseu care, de obicei, durează ani de zile. Deshumări în miez de noapte, cadavre dispărute, martori ucişi şi laboratoare secrete, toate acestea sunt elemente ale unui caz care va fi rezolvat de o pereche de eroi atipici, mai exact de o doctoriţă cu conştiinţă şi de un preot care, iniţial, bănuise implicarea unor culte satanice în toată povestea.
Ultima, dar nu şi cea din urmă, este "La miezul nopţii", carte apărută în două volume care conţin fiecare câte două nuvele mai lungi (sau romane mai scurte, cum preferaţi) scrise de Stephen King. Primul volum ne oferă "Langolierii" şi "Fereastra secretă", iar în al doilea ne întâlnim cu "Poliţistul bibliotecii" şi cu "Câinele Polaroid". Mi-au plăcut toate, iar pentru fanii genului sunt, cu siguranţă şi nu doar după părerea mea, lecturi obligatorii.
Indiferent de ce citiţi, spor!
joi, 28 ianuarie 2016
Wilde. Oscar Wilde.
E absolut normal să fiu curios cum îi stă lui Oscar Wilde în pielea unui detectiv particular amator. Gyles Brandreth mi-a stârnit această curiozitate, cu volumul intitulat "Oscar Wilde şi crimele la lumina lumânării". Pe lângă această curiozitate, am citit cartea în cea mai mare grabă deoarece mi-a fost dăruită de persoana aceea dragă şi specială ce îmi cunoaşte tot mai bine, pe măsură ce trece timpul, (şi) preferinţele literare. Nu s-a înşelat nici de această dată.
Pe parcursul acestei aventuri, Oscar Wilde este acompaniat de Robert Sherard, care are şi rolul naratorului, precum şi de mult mai bine-cunoscutul Arthur Conan Doyle. Merită precizat că cei trei s-au cunoscut şi în viaţa reală, iar Sherard a fost primul biograf al lui Wilde, aşadar rolul de povestitor i se potriveşte perfect.
Ţinând cont că este, totuşi, o carte de ficţiune cu accente poliţiste, nu vă aşteptaţi la o avalanşă de date biografice nici despre Wilde, nici despre celelalte personaje. Desigur, apar unele informaţii atât despre viaţa particulară a celebrului scriitor, cât şi despre activitatea lui literară, însă aceste informaţii sunt strecurate astfel încât să facă parte din acţiunea romanului, nefiind menţionate decât dacă se potrivesc logic şi au relevanţă.
Cazul începe în momentul în care Wilde găseşte cadavrul unui tânăr, Billy Wood, posibil prostituat, cadavru care dispare în intervalul de timp necesar pentru ca Oscar să revină la locul faptei cu "întăriri". Locul faptei a fost temeinic curăţat, nu mai există nici cel mai mic semn care să indice o posibilă acţiune violentă, iar Oscar are dificultăţi în a-şi convinge amicii că ceea ce a văzut a fost real, nu doar o închipuire.
Întâlnirea cu Doyle, căruia tocmai îi apăruse pe piaţă primul roman cu Sherlock Holmes, îi face multă plăcere lui Oscar, care se declară admirator convins al detectivului virtual şi al metodelor deductive ale acestuia, metode pe care nu întârzie să le şi pună în aplicare, cu mult succes chiar.
Doyle îi recomandă lui Oscar un detectiv real, pe inspectorul Aidan Fraser, dar, previzibil, Wilde are dificultăţi în a-l convinge pe acesta de existenţa unei crime în absenţa unui cadavru. Acesta e unul dintre motivele pentru care Oscar decide să continue ancheta pe cont propriu, ajutat de amicii săi. Atitudinea ciudată a lui Fraser continuă şi după apariţia primelor indicii care confirmă povestea aparent imaginară a lui Wilde. Evident, acest fapt va spori geometric determinarea scriitorului.
Pe parcursul poveştii vor apărea tot mai multe personaje, mai mult sau mai puţin ciudate: mama lui Billy Wood, tatăl vitreg al acestuia, personaje din lumea interlopă a Londrei acelei perioade, personaje promiscue şi, inevitabil, fata - femeia, mai exact - de care Sherard se va îndrăgosti nebuneşte, în ciuda faptului că Veronica Sutherland este logodnica inspectorului Fraser.
Rezolvarea cazului îi aparţine, desigur, lui Oscar, iar scena în care numele criminalului este dezvăluit e construită parcă la indigo după metoda lui Poirot, cu toate personajele implicate (şi încă în viaţă) adunate într-o cameră, în timp ce Oscar povesteşte ce şi cum s-a întâmplat.
Cartea e captivantă, replicile nu sunt lipsite de umor, povestea poliţistă în sine e bine scrisă şi fără goluri... Mi-a plăcut. Nu o fi chiar o capodoperă a genului, însă merită citită.
Din câte ştiu, Brandreth l-a însărcinat pe Wilde cu încă alte cinci cazuri de rezolvat, dintre care cel puţin încă unul a fost tradus şi în limba română. Aşadar, persoană dragă şi specială...
Spor la citit!
luni, 25 ianuarie 2016
Fast forward
Fie am neglijat blogul prea mult timp, fie am citit într-un ritm alert, dar cărţile citite s-au cam adunat între timp, aşa că fac o trecere rapidă în revistă ale ultimelor lecturi.
Cum spuneam în postarea anterioară, celelalte două titluri cu care mi-am permis să mă surprind plăcut la început de an sunt "Ghinioane şi încurcături" de Lee Child şi "Camera ucigaşă" de Jeffery Deaver. În volumul lui Child, Jack Reacher îşi continuă seria de aventuri, însă de această dată alături de câţiva dintre membrii fostei lui echipe din armată. Reunirea lor se datorează unei cereri de ajutor trimise de un alt fost coleg de al lor, găsit mort în mijlocul deşertului. Despre cel mai recent caz rezolvat de Lincoln Rhyme, ajutat desigur de Amelia Sachs, veţi avea, sper, plăcerea să citiţi ceva mai multe în următorul număr al Revistei de Suspans, care va apărea în 13 februarie.
A urmat o carte încărcată de valoare sentimentală, fiind una dintre primele romane de factură poliţistă pe care am pus mâna în copilărie şi pe care am recitit-o de nenumărate ori. Între timp, am pierdut volumul respectiv şi iată că, după muuulţi ani, întâmplarea a făcut să îl găsesc exact în ediţia "originală". Momentul în care i-am văzut coperta şi am recunoscut-o instantaneu... Este vorba despre "Ultimele şase minute", carte scrisă de Alistair McLean.
Am făcut apoi o scurtă incursiune în istorie şi am citit "Înspăimântătoarele aventuri ale maiorului Brown", de G.K. Chesterton. E o carte de povestiri poliţiste avându-l în centru pe părintele Brown (a nu se confunda cu maiorul din titlu), figură ce merită pe deplin să se alăture unor personaje precum Sherlock Holmes, Poirot sau Miss Marple. Un plus de savoare îl aduce stilul lui Chesterton, plin de mostre din celebrul umor britanic, pe care eu unul îl cam apreciez.
Am revenit în vremuri mai moderne cu următoarele două volume. "Cifrul" lui Ed McBain mi-a plăcut, însă, nefiind parte din seria cu detectivii din Secţia 87, mi s-a părut pe tot parcursul lecturii că parcă lipseşte ceva. Dacă reuşiţi să faceţi abstracţie de acest mic detaliu, cartea e ok.
Apoi a venit rândul unei doze de realitate. Aşadar, Russel Gould m-a delectat cu câteva "Crime nerezolvate", unele celebre (Black Dahlia, de exemplu), iar altele mai puţin, toate având în comun, desigur, faptul că au rămas nerezolvate nici la ora actuală.
Nu în ultimul rând, dar lăsată la final deoarece face în mod evident parte din altă categorie, este cartea recomandată de o persoană extrem de specială şi care îmi e la fel de extrem de dragă. "Cartea fetei fără complexe", de Sou Nu Jing, este o carte ce tratează sexualitatea, relaţia dintre aceasta şi medicina chineză, descrie şi recomandă tehnici şi poziţii sexuale, precum şi beneficiile de ordin medical obţinute în urma practicării acestor tehnici. Este o carte interesantă, însă din păcate cunoştinţele mele în domeniul filosofiei şi a medicinii chineze s-au dovedit a fi mult prea limitate pentru acest volum. Deşi traducătorul s-a străduit să simplifice pe cât posibil principiile, să le descrie esenţa şi să nu intre în mai multe detalii decât e necesar, mărturisesc că m-am simţit de multe ori confuz şi depăşit pe parcursul lecturii. Voi reciti cândva cartea, după ce îmi mai completez lacunele în domeniile amintite. E foarte posibil ca următoarea lectură să mă lumineze ceva mai mult.
În încheiere, vă anunţ doar titlul "în derulare" acum: "Oscar Wilde şi crimele la lumina lumânării", de Gyles Brandreth. Niciun cuvânt în plus până la recenzie.
Spor la citit!
Cum spuneam în postarea anterioară, celelalte două titluri cu care mi-am permis să mă surprind plăcut la început de an sunt "Ghinioane şi încurcături" de Lee Child şi "Camera ucigaşă" de Jeffery Deaver. În volumul lui Child, Jack Reacher îşi continuă seria de aventuri, însă de această dată alături de câţiva dintre membrii fostei lui echipe din armată. Reunirea lor se datorează unei cereri de ajutor trimise de un alt fost coleg de al lor, găsit mort în mijlocul deşertului. Despre cel mai recent caz rezolvat de Lincoln Rhyme, ajutat desigur de Amelia Sachs, veţi avea, sper, plăcerea să citiţi ceva mai multe în următorul număr al Revistei de Suspans, care va apărea în 13 februarie.
A urmat o carte încărcată de valoare sentimentală, fiind una dintre primele romane de factură poliţistă pe care am pus mâna în copilărie şi pe care am recitit-o de nenumărate ori. Între timp, am pierdut volumul respectiv şi iată că, după muuulţi ani, întâmplarea a făcut să îl găsesc exact în ediţia "originală". Momentul în care i-am văzut coperta şi am recunoscut-o instantaneu... Este vorba despre "Ultimele şase minute", carte scrisă de Alistair McLean.
Am făcut apoi o scurtă incursiune în istorie şi am citit "Înspăimântătoarele aventuri ale maiorului Brown", de G.K. Chesterton. E o carte de povestiri poliţiste avându-l în centru pe părintele Brown (a nu se confunda cu maiorul din titlu), figură ce merită pe deplin să se alăture unor personaje precum Sherlock Holmes, Poirot sau Miss Marple. Un plus de savoare îl aduce stilul lui Chesterton, plin de mostre din celebrul umor britanic, pe care eu unul îl cam apreciez.
Am revenit în vremuri mai moderne cu următoarele două volume. "Cifrul" lui Ed McBain mi-a plăcut, însă, nefiind parte din seria cu detectivii din Secţia 87, mi s-a părut pe tot parcursul lecturii că parcă lipseşte ceva. Dacă reuşiţi să faceţi abstracţie de acest mic detaliu, cartea e ok.
Apoi a venit rândul unei doze de realitate. Aşadar, Russel Gould m-a delectat cu câteva "Crime nerezolvate", unele celebre (Black Dahlia, de exemplu), iar altele mai puţin, toate având în comun, desigur, faptul că au rămas nerezolvate nici la ora actuală.
Nu în ultimul rând, dar lăsată la final deoarece face în mod evident parte din altă categorie, este cartea recomandată de o persoană extrem de specială şi care îmi e la fel de extrem de dragă. "Cartea fetei fără complexe", de Sou Nu Jing, este o carte ce tratează sexualitatea, relaţia dintre aceasta şi medicina chineză, descrie şi recomandă tehnici şi poziţii sexuale, precum şi beneficiile de ordin medical obţinute în urma practicării acestor tehnici. Este o carte interesantă, însă din păcate cunoştinţele mele în domeniul filosofiei şi a medicinii chineze s-au dovedit a fi mult prea limitate pentru acest volum. Deşi traducătorul s-a străduit să simplifice pe cât posibil principiile, să le descrie esenţa şi să nu intre în mai multe detalii decât e necesar, mărturisesc că m-am simţit de multe ori confuz şi depăşit pe parcursul lecturii. Voi reciti cândva cartea, după ce îmi mai completez lacunele în domeniile amintite. E foarte posibil ca următoarea lectură să mă lumineze ceva mai mult.
În încheiere, vă anunţ doar titlul "în derulare" acum: "Oscar Wilde şi crimele la lumina lumânării", de Gyles Brandreth. Niciun cuvânt în plus până la recenzie.
Spor la citit!
marți, 5 ianuarie 2016
Început în forţă
Primele trei titluri ale anului sunt, din pură coincidenţă şi în acelaşi timp din fericire, trei cărţi scrise de autori preferaţi de-ai mei. Dar ajunge cu spoilerul, le voi prezenta în ordine cronologică.
Iar primul roman citit în acest an este mult-aşteptatul volum al patrulea ce continuă trilogia "Millennium" a lui Larsson (al patrulea volum al trilogiei sună cam pleonastic, dar şi trilogia Star Wars a lansat al şaptelea episod, aşa că e în ordine).
"Prizonieră în pânza de păianjen" reia aventurile lui Lisbeth Salander şi Mikael Blomkvist, aducându-i din nou împreună în lupta împotriva unui inamic comun. Inamicul e o prezenţă de mult uitată din trecutul lui Lisbeth. Dar faptul că a fost uitată nu înseamnă şi că a fost inactivă. Ţinta principală a inamicului (nu pot da mai multe detalii despre el) nu este Lisbeth, ea apare oarecum întâmplător în joc, în urma unor evenimente tangenţiale. Ca, de altfel, şi Mikael.
Cei doi vor lua legătura în urma unei crime la care Mikael asistă involuntar. Lisbeth era pe urmele unei afaceri în care era implicată victima, şi iată şi punctul în care drumurile celor doi se reîntâlnesc. Virtual, deoarece din motive de securitate nu vor comunica decât prin mesaje criptate şi nimic mai mult.
Acţiunea se va complica. Mikael este în mijlocul unei campanii de denigrare din motive economice, practic - ziarul Millennium este dorit de o companie care are de gând să schimbe linia jurnalistică a ziarului, iar fără Mikael, Millennium are un preţ mai mic şi este şi foarte vulnerabil.
Lisbeth efectuează o acţiune îndrăzneaţă de salvare care va fi interpretată drept răpire, punând astfel toată poliţia suedeză pe urmele ei. Asta, pe lângă răufăcători, servicii secrete şi un american care crease un sistem invincibil de securitate informatică, până ce Lisbeth a avut nevoie de anumite date.
Dar încăpăţânarea lui Mikael, ajutat de Erika, şi talentele lui Lisbeth vor contribui, desigur, la rezolvarea cazului, într-o înşiruire de evenimente spectaculoase şi de răsturnări de situaţie.
David Lagercrantz, cel care şi-a asumat responsabilitatea de a duce mai departe aceste personaje, a făcut treabă bună. Cu mici semne de întrebare, deoarece a trecut ceva vreme de când am citit trilogia, aş spune că volumul de faţă este axat ceva mai mult pe scene de acţiune cinematografice şi mai puţin pe fineţuri psihologice. Dar personajele principale ne sunt deja cunoscute, aşa că...
Una peste alta, cartea nu dezamăgeşte. Acele mici semne de întrebare mă determină să nu îi acord o notă de zece, ci doar un nouă, dar repet, nu sunt sigur.
Ca notă de încheiere, romanul are un mare avantaj: poate fi citit ca volum de sine stătător, independent de primele trei cărţi. Trimiterile făcute la evenimentele şi personajele din trecut sunt suficiente pentru a lămuri anumite aspecte şi nu influenţează logica desfăşurării acţiunii.
Concluzie: de citit.
Spor!
Iar primul roman citit în acest an este mult-aşteptatul volum al patrulea ce continuă trilogia "Millennium" a lui Larsson (al patrulea volum al trilogiei sună cam pleonastic, dar şi trilogia Star Wars a lansat al şaptelea episod, aşa că e în ordine).
"Prizonieră în pânza de păianjen" reia aventurile lui Lisbeth Salander şi Mikael Blomkvist, aducându-i din nou împreună în lupta împotriva unui inamic comun. Inamicul e o prezenţă de mult uitată din trecutul lui Lisbeth. Dar faptul că a fost uitată nu înseamnă şi că a fost inactivă. Ţinta principală a inamicului (nu pot da mai multe detalii despre el) nu este Lisbeth, ea apare oarecum întâmplător în joc, în urma unor evenimente tangenţiale. Ca, de altfel, şi Mikael.
Cei doi vor lua legătura în urma unei crime la care Mikael asistă involuntar. Lisbeth era pe urmele unei afaceri în care era implicată victima, şi iată şi punctul în care drumurile celor doi se reîntâlnesc. Virtual, deoarece din motive de securitate nu vor comunica decât prin mesaje criptate şi nimic mai mult.
Acţiunea se va complica. Mikael este în mijlocul unei campanii de denigrare din motive economice, practic - ziarul Millennium este dorit de o companie care are de gând să schimbe linia jurnalistică a ziarului, iar fără Mikael, Millennium are un preţ mai mic şi este şi foarte vulnerabil.
Lisbeth efectuează o acţiune îndrăzneaţă de salvare care va fi interpretată drept răpire, punând astfel toată poliţia suedeză pe urmele ei. Asta, pe lângă răufăcători, servicii secrete şi un american care crease un sistem invincibil de securitate informatică, până ce Lisbeth a avut nevoie de anumite date.
Dar încăpăţânarea lui Mikael, ajutat de Erika, şi talentele lui Lisbeth vor contribui, desigur, la rezolvarea cazului, într-o înşiruire de evenimente spectaculoase şi de răsturnări de situaţie.
David Lagercrantz, cel care şi-a asumat responsabilitatea de a duce mai departe aceste personaje, a făcut treabă bună. Cu mici semne de întrebare, deoarece a trecut ceva vreme de când am citit trilogia, aş spune că volumul de faţă este axat ceva mai mult pe scene de acţiune cinematografice şi mai puţin pe fineţuri psihologice. Dar personajele principale ne sunt deja cunoscute, aşa că...
Una peste alta, cartea nu dezamăgeşte. Acele mici semne de întrebare mă determină să nu îi acord o notă de zece, ci doar un nouă, dar repet, nu sunt sigur.
Ca notă de încheiere, romanul are un mare avantaj: poate fi citit ca volum de sine stătător, independent de primele trei cărţi. Trimiterile făcute la evenimentele şi personajele din trecut sunt suficiente pentru a lămuri anumite aspecte şi nu influenţează logica desfăşurării acţiunii.
Concluzie: de citit.
Spor!
duminică, 27 decembrie 2015
Bilanţ 2015
În ordinea lecturii, am avut aşa:
John Katzenbach - Războiul lui Hart
Jo Nesbo - Mântuitorul
Patricia Melo - Ucigaşul
Alain Berenboom - Primejdii în regat
Tom Clancy - Vânătoarea lui Octombrie Roşu
Stephen King - Blaze
Kristina Ohlsson - Reduşi la tăcere
San Antonio - Un elefant te-ar putea înşela
Sven Hassel - toate cele 14 volume
Jim Thompson - Ucigaşul din mine
Neil Gaiman - Zei americani
John Grisham - Omul care aduce ploaia
James Lee Burke - Ploaia electrică
Douglas Preston-Canionul tiranozaurului
Matthew Reilly -Majestic 12
Tom Clancy - Cardinalul de la Kremlin
Rodica Ojog-Braşoveanu - Moartea semnează indescifrabil
- Enigmă la mansardă
- Apel în necunoscut
- Un blestem cu domiciliul stabil
- Spionaj la mânăstire
- Omul de la capătul firului
- Stilet cu şampanie
- Grasă şi proastă
- Bărbaţii sunt nişte porci
- Necunoscuta din congelator
- Răzbunarea sluţilor
- Cianură pentru un surâs
- Bună seara, Melania
Roslund & Hellstrom - Trei secunde
Jan Wallentin - Steaua lui Stringberg
Victor Suvorov - Acvariul
James Patterson - A şasea ţintă
Jon Fasman - Biblioteca geografului
antologie - Sfârşitul lumii
Guillaume Prevost - Camera obscură
- Asasinul şi profetul
Nick McDonell - O educaţie costisitoare
Stephen King - Misterul regelui
Donna Leon - Moarte într-o ţară străină
J.G. Ballard - Crash
A.J. Kazinski - Ultimul om bun
James Patterson - Al şaptelea cer
Frederick Forsyth - Ziua şacalului
- Dosarul Odessa
- Al patrulea protocol
Agatha Christie - Primele cazuri ale lui Poirot
Rodney Davis - Sindromul Lazăr
Horia Tecuceanu - Căpitanul Apostolescu şi spionii
Chris Kyle - Lunetistul american
Lee Child - Urmărit
Stephen King - Pistolarul
Petre Sălcudeanu - Un bunic şi-o biată crimă
Martin Cruz Smith - Parcul Gorki
Fred Vargas - Omul cu cercurile albastre
Agatha Christie - Asasinarea lui Roger Ackroyd
Alan Bradley - Hering roşu fără muştar
Traian Tandin - 100 cei mai odioşi criminali români
Agatha Christie - Calul bălan
Peter McAleese - Mercenarul
Ronald Payne - Mossad. Istoria secretă.
David Lagercrantz - Prizonieră în pânza de păianjen
Jeffery Deaver - Camera ucigaşă (în curs de lectură).
Cărţi vechi şi cărţi noi. Cărţi de care am scris pentru revistă, aici, pe blog, sau de care nu am scris nimic deocamdată. 76 de cărţi. E mult sau puţin, nu ştiu. Se putea şi mai bine, şi mai rău, atât cantitativ, cât şi calitativ. Dar asta am, cu asta defilez. Să vedem ce o fi anul viitor.
Până atunci însă, spor la citit!
John Katzenbach - Războiul lui Hart
Jo Nesbo - Mântuitorul
Patricia Melo - Ucigaşul
Alain Berenboom - Primejdii în regat
Tom Clancy - Vânătoarea lui Octombrie Roşu
Stephen King - Blaze
Kristina Ohlsson - Reduşi la tăcere
San Antonio - Un elefant te-ar putea înşela
Sven Hassel - toate cele 14 volume
Jim Thompson - Ucigaşul din mine
Neil Gaiman - Zei americani
John Grisham - Omul care aduce ploaia
James Lee Burke - Ploaia electrică
Douglas Preston-Canionul tiranozaurului
Matthew Reilly -Majestic 12
Tom Clancy - Cardinalul de la Kremlin
Rodica Ojog-Braşoveanu - Moartea semnează indescifrabil
- Enigmă la mansardă
- Apel în necunoscut
- Un blestem cu domiciliul stabil
- Spionaj la mânăstire
- Omul de la capătul firului
- Stilet cu şampanie
- Grasă şi proastă
- Bărbaţii sunt nişte porci
- Necunoscuta din congelator
- Răzbunarea sluţilor
- Cianură pentru un surâs
- Bună seara, Melania
Roslund & Hellstrom - Trei secunde
Jan Wallentin - Steaua lui Stringberg
Victor Suvorov - Acvariul
James Patterson - A şasea ţintă
Jon Fasman - Biblioteca geografului
antologie - Sfârşitul lumii
Guillaume Prevost - Camera obscură
- Asasinul şi profetul
Nick McDonell - O educaţie costisitoare
Stephen King - Misterul regelui
Donna Leon - Moarte într-o ţară străină
J.G. Ballard - Crash
A.J. Kazinski - Ultimul om bun
James Patterson - Al şaptelea cer
Frederick Forsyth - Ziua şacalului
- Dosarul Odessa
- Al patrulea protocol
Agatha Christie - Primele cazuri ale lui Poirot
Rodney Davis - Sindromul Lazăr
Horia Tecuceanu - Căpitanul Apostolescu şi spionii
Chris Kyle - Lunetistul american
Lee Child - Urmărit
Stephen King - Pistolarul
Petre Sălcudeanu - Un bunic şi-o biată crimă
Martin Cruz Smith - Parcul Gorki
Fred Vargas - Omul cu cercurile albastre
Agatha Christie - Asasinarea lui Roger Ackroyd
Alan Bradley - Hering roşu fără muştar
Traian Tandin - 100 cei mai odioşi criminali români
Agatha Christie - Calul bălan
Peter McAleese - Mercenarul
Ronald Payne - Mossad. Istoria secretă.
David Lagercrantz - Prizonieră în pânza de păianjen
Jeffery Deaver - Camera ucigaşă (în curs de lectură).
Cărţi vechi şi cărţi noi. Cărţi de care am scris pentru revistă, aici, pe blog, sau de care nu am scris nimic deocamdată. 76 de cărţi. E mult sau puţin, nu ştiu. Se putea şi mai bine, şi mai rău, atât cantitativ, cât şi calitativ. Dar asta am, cu asta defilez. Să vedem ce o fi anul viitor.
Până atunci însă, spor la citit!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)