Jeffery Deaver

Da, l-am scris corect, e Jeffery. Dacă nu înghiţiţi literatură poliţistă pe pâine, ci vă rezumaţi doar la filmele de acest gen, probabil numele nu vă sună cunoscut, aşa că încerc o altă abordare: Lincoln Rhyme şi Amelia Sachs. Nu? Nimic? Încercăm altfel. Denzel Washington şi Angelina Jolie... altă treabă, aşa-i? "Colecţionarul de oase". Autor: Jeffery Deaver.
Personajele principale sunt Lincoln Rhyme, criminalist care a rămas paralizat în urma unui accident la locul de muncă, mai exact în timp ce efectua cercetări la locul unei crime, şi Amelia Sachs, agent de poliţie cooptat de Rhyme pe post de ochi/urechi/nas/mâini şi în general pe postul persoanei care să îl înlocuiască fizic la cercetările de pe teren. Întâlnirea celor două personaje are loc într-adevăr în "Colecţionarul de oase", finalul cărţii şi al ecranizării sugerând că ceea ce părea o colaborare de moment, forţată de circumstanţele cazului, devine o colaborare permanentă, atât pe plan profesional, cât şi sentimental.
Acest fapt este confirmat în celelalte volume centrate pe aceleaşi personaje, dintre care am reuşit să găsesc şi să citesc până acum "Omul dispărut", "Scaunul gol", "Maimuţa de piatră", "Dansând cu moartea" şi ultimul, cronologic vorbind, "A douăsprezecea carte".
Povestea de dragoste atipică dintre Rhyme şi Amelia este amintită destul de rar şi nu are relevanţă pe parcursul rezolvării cazurilor, rezumându-se la sfaturile lui Rhyme date Ameliei de câte ori aceasta este implicată în activităţi potenţial periculoase, precum şi la susţinerea morală şi încurajările oferite de Amelia în privinţa condiţiei medicale a lui Rhyme şi a tratamentelor pe care acesta trebuie să le urmeze, de multe ori fără chef şi fără speranţa ca aceste tratamente să remedieze ceva la un nivel semnificativ. "Semnificativ" însemnând, din punctul de vedere al lui Rhyme, recăpătarea mobilităţii fie şi a unei părţi cât de mici din corp, chiar şi o falangă.
Volumele se concentrează aşadar în principal pe cazurile respective. Rhyme este ajutat de o echipă de poliţişti, detectivi, tehnicieni şi nu în ultimul rând de asistentul său personal, Thom. Are facilităţi tehnice "ultimul răcnet", pe care le combină cu deducţii ce îmi aduc aminte de Holmes (asemănarea cu mult mai celebrul detectiv britanic nu se opreşte aici, şi Rhyme colecţiona şi clasifica mostre de sol, de exemplu...).
Amelia devine un poliţist cu sarcini de criminalist, împletind cercetarea migăloasă de la scenele crimelor, sub controlul atent al lui Rhyme, cu acţiuni specifice poliţiţieneşti, inclusiv urmăriri, împuşcături şi arestări. Apropos de urmăriri, Amelia este pasionată de viteză. Şi se comportă ca atare.
Deoarece ultima carte citită este "A douăsprezecea carte", vă fac un mic rezumat, cât să vă faceţi o idee, încercând să nu cad în păcatul dezvăluirii surprizelor şi a finalului.
O adolescentă scapă ca prin urechile acului de un atac al unui presupus violator. Printre probele materiale găsite se numără şi o carte de tarot, a cărei semnificaţie, alături de alte indicii, îi împinge pe anchetatori într-o direcţie eronată. Pe parcursul acţiunii, se descoperă că atentatorul are antecedente, precum şi obiceiul de a lăsa la locul crimelor elemente care să distragă atenţia detectivilor şi să îi direcţioneze pe piste false. Cazul va fi bineînţeles rezolvat cu succes, însă după multe întorsături spectaculoase ale situaţiei şi, normal, după lovitura finală de teatru.
Concluzie: cărţile sunt scrise într-un ritm alert, cazurile sunt suficient de complicate încât să permită elaborarea mai multor ipoteze ce trebuie confirmate sau infirmate, reuşind astfel nu devină plictisitoare; adăugăm elementele ştiinţifice gen CSI şi personalitatea lui Rhyme, de tip "Dr. House", şi obţinem nişte poveşti poliţiste care merită citite.