luni, 27 februarie 2012

William Diehl

Prima carte a lui Diehl, pe care am citit-o cu mult timp în urmă, este "Fiinţa răului". Avocatul Martin Vail este un tip inteligent, arogant, nefiind dispus să piardă vreun caz şi acţionând în acest sens inclusiv la limita legii, ajutat fiind de o echipă cunoscută generic sub numele de Gaşca de nebuni. În momentul în care acceptă să apere un puştan acuzat de uciderea oribilă a unei personalităţi a oraşului, se angajează într-un caz extrem de dificil, fiind nevoit să se confrunte cu implicaţiile politice ale cazului, cu cel mai redutabil adversar de pe scena juridică, procurorul Jane Venable, şi cu cel mai atipic client, Aaron Stampler, tânărul dezorientat, traumatizat şi aparent incapabil de o crimă atât de sângeroasă. Cazul este cu adevărat rezolvat în finalul cărţii, la propriu, adică pe ultima pagină, şi este surprinzător. Derularea procesului şi procedurile descrise seamănă cu stilul lui Grisham, ceea ce nu e rău deloc. Cartea a fost ecranizată, Richard Gere jucându-l pe Vail, iar Edward Norton pe Aaron. Nu redeschid discuţia despre superioritatea cărţii faţă de ecranizare, însă trebuie să menţionez că Vail şi echipa sa se reîntâlnesc cu Aaron Stampler în alte două volume, "Chipul răului" şi "Domnie în iad". Cum s-ar zice, 3-1 în favoarea literaturii.
Alte cărţi scrise de Diehl sunt 27, Calul thailandez, Huliganii, Cameleonul... de ăstea îmi aduc aminte pe moment. Le-aş numi cărţi de acţiune, însă scrise antrenant şi reuşind să îţi menţină interesul până la final. Subiectiv, dacă are relevanţă pentru voi, Diehl face parte din topul personal al autorilor de literatură de acest gen., şi l-aş plasa chiar în primele 10 locuri.
Gata, mergeţi şi citiţi ceva!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu